Tinerețea se simte adesea prin limitări: locul și momentul. Nu proiectăm pe mai departe o finalitate – sau cel puțin nu una plauzibilă – și ne cufundăm în tragicul unei stări, unei situații. Simțim adesea că totul se prăpădește în jurul nostru și viața, nenorocita, e așa cum ne-o aștern alții. Cum cred alții. Cum simt alții. Cum judecă alții că e ideal. Ei știu, nu?
Am dat-o de gard de multe ori, mai tare sau mai cu reținere. Adesea, “multe ori” se simte ca “de prea multe ori”, atunci când faci retrospectiva propriei vieți și te pui în față cu tine, cel rușinat și plin de vină, prea multă vină. Și tot de atâtea ori mi-am repetat că ar fi putut fi altfel. Dar “altfel” n-ar fi însemnat autenticitate, n-ar fi reflectat toți pașii spre maturizare și înțelegere fiindcă “altfel”, ipoteticul, n-ar fi venit din credințele, viziunile, gândurile și impresiile ce mă însumau și ghidau la un moment dat. Am dat-o de gard cu putere și mi-am învățat lecție după lecție. De unde experiență când toți te vor fără pată?!
Azi, la fel ca ieri, la fel ca mâine, o dau de gard și, să-mi fie cu iertare, dar mi-e bine! Mi-e bine să-mi julesc genunchii, dacă asta va însemna că mâine voi ști ce implică o căzătură și mi-e bine să simt câteva secunde că mă axfisiez, dacă mâine voi ști cât de mult pot să mă avânt în larg – la figurat vorbind. Aprobarea vine de la tine, pentru tine, căci cei din jur, de la familie, la cunoștințe și străini, le știu pe ale lor și, tragicul situației, ale lor n-au termen de comparație cu ale tale. De la geografie, la cultură, educație și bagaj emoțional, aluatul tău e altul și trebuie să treci prin propriile filtre tot ce-ți oferă ei. Ce funcționează la altul, adesea nu va funcționa la tine, dar îți va oferi încă o perspectiva, poate una lămuritoare. Accept-o, mulțumește, dar aplic-o în așa fel încât să fie benefică ție.
Atâta timp cât nu-i înjosești, discreditezi, ori iei de proști pe cei din jur, dă cu tine de pământ! O faci pentru propria persoană? Va scoate ce-i mai bun din tine? Din ce punct, A, pleci și în ce punct, B, vrei să ajungi? Vei fi mai bine cu tine?
Totuși, și trist, intervine, adesea, suficiența. Te vezi pe tine așa cum ești, ori doar ce proiectezi pentru cei din jur, prin tertipuri de management al impresiei? Cât te vezi și cât îți asumi? Dacă cea mai mare calitate a ta constă în spatele asigurat de părinți, unde te vei poziționa și ce așteptări vei avea de la tine? Cred că aici intervine problema reală, atunci când vorbim despre schimbare: poziționarea. Dacă te vezi un acel excepțional, nu vei identifica în tine o nevoie concretă de evoluție, de mai bine și, inevitabil, te vei plafona.
În idealul conviețuirii noastre, ca ființe sociale, personal, nu văd “a fi perfect”, ci “a fi asumat”, căci mai bine mă înjuri și-ți argumentezi mâhnirea, decât să tragem paravanul peste umanitate și problemele ce ne însumează. Prefer să nu-ți vorbesc o săptămână, pe bună dreptate, decât să-mi insufli neîncredere de acum, până la finalul zilelor.
În altă ordine de idei, dar cu aceeași esență, cărămida pe care ți-o zidești la temelie nu ți-o va lua nimeni, dacă nu dai voie, dar, atenție, așa cum o poziționezi, așa te vei avea și, materialul folosit va determina duritatea și stabilitatea de ma târziu. Zgârcenia cu propria persoană te va costa scump când se vor împărți oportunitățile, indiferent de domeniu. Dacă te pierzi pe drum, s-ar putea să ajungi ultimul și să primești doar ce-au refuzat alții.
Deciziile mari nu se iau pentru azi, ci pentru toată viața. Take care!
Sursa foto: Pinterest
Maria-Alexandra Minescu 